VESTE BUNĂ pentru locuitorii Capitalei. Autobuzele expuse în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor circula în curând prin oraș
Cele 25 de autobuze expuse în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor circula prin oraş în cel mult o săptămână. Anunţul a fost făcut de şeful "Parcului Urban de Autobuze", care a semnat cu producătorul contractul de cumpărare a autovehiculelor. Reprezentantul companiei a reiterat că autobuzele sunt noi şi nu la mâna a doua, aşa cum s-a vehiculat anterior.
" A fost elaborat contractul şi urmează să-l semnăm."
"În cel mai apropiat timp, autobuzele vor fi pe rută, cred că într-o săptămână sau chiar şi mai repede", a spus Vitalie Copaci, şeful Parcul Urban de Autobuze.
Vitalie Copaci a mai explicat că oferta companiei de peste Prut a fost refuzată din cauza garanției mici. Iar reprezentantul oficial din ţara noastră al companiei Isuzu, care a câştigat licitaţia, a motivat de ce autobuzele au fost cumpărate printr-un intermediar.
"Producătorul îşi vinde direct autobuzele în cazuri excepţionale. Sarcina producătorului este să le producă, iar sarcina reprezentantului din alte ţări este să le vândă", a declarat Serghei Daradur, reprentant oficial al companiei Isuzu.
Partenerul producătorului a mai menţionat că toate autobuzele sunt produse în 2018 şi nu au număr de înregistrare în nicio ţară. Totodată, prezenţa kilometrilor la bord se explică prin drumul făcut din provincia Kocaeli, Turcia.
În afară de aceste 25 de autobuze, în Capitală vor mai fi aduse şase, în cadrul aceluiaşi lot de achiziţii. Costul total este de 81 de milioane de lei. Banii sunt din bugetul municipal aprobat deja pentru acest an. În prezent, pe străzile din Chişinău circulă 127 de autobuze. Ultima oară, parcul a fost înnoit acum 13 ani, când au fost procurate 20 de autovehicule.