Veste bună pentru locuitorii Capitalei. În acest an, vor fi asamblate 20 de troleibuze noi
Embed:
Noile troleibuze care vor fi asamblate la Chişinău vor fi dotate cu aparate de aer condiţionat. În total, în acest an, ar urma să fie puse în circulaţie 20 de astfel de mijloace de transport, dintre care cinci vor fi cu sistem de deplasare autonomă pe baterii.
O dispoziţie în acest sens a fost semnată de primarul general interimar al Capitalei, Silvia Radu.
Potrivit directorului Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, piesele vor fi aduse de la Minsk, iar pentru transportarea şi asamblarea troleibuzelor, din bugetul întreprinderii au fost alocate 72 de milioane de lei.
Mijloacele de transport vor fi aduse în patru loturi, iar primele cinci ar putea fi puse pe linie deja din iulie.