Veste bună pentru locuitorii Capitalei. Municipalitatea va cumpăra încă două troleibuze articulate (FOTO)
Primăria Capitalei va cumpăra două troleibuze articulate, în stare tehnică nouă, de la o companie din Italia. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi cu majoritatea de voturi de către Consiliul municipal Chişinău.
Prețul unui vehicul este de 50 de mii de euro.
Ambele unități au fost evaluate de un specialist autorizat din Republica Moldova. Astfel expertiza a arătat că unităţile de transport sunt în stare tehnică nouă, moderne, cu podea coborâtă pe toată lungimea salonului, dotate cu sisteme de condiționare a aerului, cu propulsie autonomă şi caroserie cu protecție corozivă.
Potrivit lui Ion Ceban, consumul de energie electrică a unităţilor de transport noi este preponderent mai mic decât al troleibuzelor vechi care circulă actualmente pe străzile Capitalei.
Edilul de Chișinău a menționat că necesitatea achiziţionării unităţilor de transport pentru municipiul Chişinău este una stringentă ţinând cont că starea actuală a troleibuzelor, inclusiv a unităților articulate, din cadrul Î.M. „Regia Transport Electric" este una precară.
”Conform certificatului, unitatea de transport a fost evaluată la 315 mii de euro, oferta este de 50.000 euro, este o ofertă avantajoasă. Producere 2014, 160 de pasageri capacitatea. Sunt econome, comprativ cu cele vechi, acestea consumă cu 25 la sută mai puțin. Sistem de supraveghere, aer condiționat au. Parcursul lor este de 200 de km, ele n-au fost puse în funcțiune niciodată, pot merge autonom.”, a comunicat directorul Regiei Transport Electric Chişinău, Dorin Ciornîiș.
În prezent, RTEC dispune de 392 troleibuze, inclusiv 18 articulate. Dintre acestea, șase unități articulate de model ZiU și IuMZ au fost produse în anii 1995-1996, având o perioadă de exploatare de peste 25 ani.