Veste bună pentru locuitorii din Durleşti. De astăzi, circulă noua linie de troleibuz 35 (FOTOREPORT)
Veste bună pentru locuitorii din oraşul Durleşti. De astăzi, circulă noua linie de troleibuz 35 care face legătură cu oraşul Chişinău.
Vehiculele merg prin Durleşti pe străzile Nicolae Dimo, Cartuşa, şi Tudor Vladimirescu, iar în Capitală, pe traseul Vasile Lupu, Ion Creangă, București, Vasile Alecsandri, șoseaua Hîncești şi strada Ialoveni.
Locuitorii din Durleşti spun că au aşteptat cu nerăbdare lansarea liniei 35.
"E foarte bună pentru orăşel. Transport o să fie mai des".
"Sigur că sunt mulţumiţi, fiecare vrea să vină, să se ducă".
"Eu vreau să spun cred că acest vis s-a realizat datorită cred că partidului de guvernământ. vreau să le mulţumesc celor care au contribuit la introducerea acestei rute", a spus fost şef al RTEC, Gheorghe Morgoci.
Pe linia 35 sunt cinci unităţi cu propulsie autonomă.Toate vehicule sunt dotate cu instalaţie de aer condiţionat.
"Va fi normal pentru noi să mergem la normal. Că rămâneam fără nasturi fără nimica".
"Troleibuze nouă, comod, frumos, ne-am aşezat, mergem unde avem nevoie şi venim în dispoziţie".
Noua linie a fost introdusă la iniţiativa candidatului democrat la funcţia de deputat în circumscripţia numărul 33, Constantin Ţuţu. În luna octombrie, oficialul a făcut un demers în acest sens la primăria municipiului Chişinău.
"Durleştenii demult aşteptau linia asta de troleibuz. În fiecare dimineaţă aşteptau mulţi oameni la oprire ca să ajungă la serviciu. Dar acuma vă daţi seama de la 6 dimineaţa până la 10 seara va fi un orar stabil, oamenii vor putea ajunge la serviciu şi acasă la timp", a spus candidatul PDM în circumscripţia nr. 33, Constantin Țuțu.
Primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, a anunţat că muncitorii de la Regia Transport Electric, care au lucrat peste program pentru ansamblarea troleibuzelor de pe ruta 35 vor primi un premiu de 50 la sută din salariu.
Pe străzile municipiului Chişinău circulă peste trei sute de troleibuze. Pentru anul 2019, primăria va ansambla alte 30 de vehicule electrice noi, pentru care au fost alocate 102 milioane de lei.