VESTE BUNĂ pentru locuitorii din Ialoveni. Oraşul va avea un nou sistem de canalizare
Oraşul Ialoveni va avea un nou sistem de canalizare. Lucrările au început săptămâna trecută şi vor dura aproximativ trei luni. Decizia a fost luată de autorităţile locale după ce specialiştii au constatat că vechiul sistem de canalizare la care este racordat aproape jumătate de oraş, este atât de uzat încât nu mai poate fi reparat.
Din cauza avariilor dese, localnicii solicită săptămânal intervenţia muncitorilor Apă Canal: "Au venit de mai multe ori. Au curăţat de fiecare dată, însă situaţia se repetă. Mirosul este insuportabil. Îmi spuneau oamenii că nu pot lucra în grădină, nicăieri".
Ţevile de canalizare trec şi prin apropierea unei şcoli din localitate, iar profesorii şi elevii spun că în special în perioada caldă, mirosul e neplăcut: "Ei noaptea aruncau câte ceva şi dimineaţa se simţea miros când veneam la şcoală".
Conductele sunt conectate la staţia de epurare de pe strada Munceşti din Capitală şi sunt gestionate de Întreprinderea "Apă Canal Chişinău". Specialiştii companiei au verificat reţeaua pentru a vedea care este starea acesteia.
"Ea era foarte uzată, are circa 50 de ani de vechime, era practic 90 la sută uzată, era imposibil să o repari", a declarat Nadejda Fotescu, purtător de cuvânt la Apă-Canal Chişinău.
Costul lucrărilor de reabilitare se ridică la aproape 4 milioane de lei, din care aproape trei milioane au fost alocate de către Apă Canal Chişinău, iar restul banilor, de primăria oraşului. Pentru a reduce din costuri, reţeaua a fost reproiectată: noua reţea are cu aproape 800 de metri mai puţin decât cea veche. Conductele sunt din polietilenă, un material extrem de rezistent.
Muncitorii promit că lucrările vor fi finalizate în cel mult 3 luni. Ulterior, la reţeaua centralizată vor fi racordate şi gospodăriile care nu dispun de canalizare.
"Practic noi avem patru sectoare care nu sunt acoperite. Undeva am spus că 52 la sută din toţi locuitorii nu dispun de sistem de canalizare", a punctat Sergiu Armaşu, primarul oraşului Ialoveni.
Primarul localităţii Sergiu Armaşu spune că până în 2023, toţi locuitorii din Ialoveni vor avea canalizare. Lucrările vor fi făcute prin intermediul a două proiecte finanţate de autorităţile locale, Fondul Ecologic de Stat şi Agenţia de Dezvoltare Regională Centru.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 30 de milioane de lei.