Veste bună pentru locuitorii din satul Slobozia-Duşca. În localitate se înalţă un nou lăcaş sfânt
Locuitorii din satul Slobozia-Duşca, Criuleni, vor avea o biserică nouă. Lăcaşul în care sunt oficiate în prezent slujbele este foarte mic şi neîncăpător pentru toţi enoriaşii.
Aşa că în urmă cu patru ani, Primăria a oferit un lot şi a început construcţia unei biserici noi. Din lipsă de bani, însă, lucrările au decurs anevoios. Tot ce s-a făcut până acum, a fost din donaţiile oamenilor.
"Acum avem făcute vreo 30 la sută din lucrări. Avem de făcut acoperişul, podul, tencuaiala. Iar acestea costă mai mult decât însăşi construcţia", a spus preotul Veaceslav Donscoi.
Părintele Veaceslav oficiază slujbe în localitate de şapte ani. El spune că în actualul lăcaş vin puţini oameni pentru că nu încap în interior.
"Este foarte strâmt, ca într-o casă", a spus preotul Veaceslav Donscoi.
Deputatul Valentina Rotaru a fost în inspecţie pe şantier şi i-a promis preotului că va ajuta personal cu bani pentru a mai realiza o parte din lucrări.
"Oamenii au făcut o muncă enormă. Mai este mult până la finisarea acestei biserici, de aceea umăr la umăr sunt sigură că vom reuşi. Voi discuta şi eu cu colegii mei să vedem noi cum îi putem ajuta cu acest lăcaş", a spus deputatul PDM, Valentina Rotaru.
Şi preşedintele raionul Criuleni a dat asigurări că va oferi tot ce este nevoie pentru a finaliza cât mai repede lucrările.
"Le-am dat cinci tone de ciment şi nisip care au fost cumpărate din surse proprii ale familiei", a spus preşedintele raionului Criuleni, Veaceslav Burlacu.
Oamenii din localitate ajută şi ei cu ce pot.
"Eu îi ajut, lunar din pensie pun aparte 100 de lei şi îi duc la biserică ca să fie de ajutor. 2
"Noi din pensie cât putem atâta dăm în fiecare lună. Cu ajutorul lui Dumnezeu, tragem nădejdie că se va construi şi asta. "
"O să ajut cu ce voi putea. Ce o să depindă de mine voi veni şi voi face. "
Pentru finalizarea în variantă albă a lucrărilor mai este nevoie de aproape şase milioane de lei.
În fiecare zi de luni, deputații Partidului Democrat din Moldova merg în teritoriu pentru a discuta cu cetățenii despre problemele cu care aceştia se confruntă.
- Biserica Catolică Germană cere iertare miilor de victime ale abuzurilor sexuale
- Papa Francisc dezvăluie un adevăr CUMPLIT despre creștini
- Creştinii sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci. Ce trebuie şi ce nu ai voie să faci în această zi
- Proiectul Drumuri bune a ajuns la Zagarancea. Elevii vor merge pe un drum fără noroi la școală, iar enoriașii vor ajunge mai ușor la biserica din sat