VESTE BUNĂ pentru pacienţii cu probleme de vedere. La Spitalul Clinic Republican a fost adus echipament modern
Embed:
Persoanele cu probleme de vedere vor beneficia acum de un diagnostic și un tratament de calitate. La Spitalul Clinic Republican a fost adus echipament modern. Este vorba despre un laser oftalmologic, ce va permite efectuarea tratamentului ambulator, și un ultrasonograf oftalmologic.
Acum un an, Iaroslav Lipovețchi a ajuns la spital cu o bucată de sârmă în ochi. Bărbatul risca să nu mai vadă, dar medicii au reușit să-i salveze ochiul. Cu toate acestea, el are nevoie de o operație, pentru a i se restabili vederea. Echipamentul nou îi dă o speranță.
"Eu cred că e foarte bine, mai ales dacă va da un rezultat bun. Desigur că acest aparat este necesar, pentru a vedea ce se petrece în interiorul ochiului", a spus Iaroslav Lipovețchi, pacient.
Șeful Catedrei de Oftalmologie spune că, datorită noilor aparate, pacienții cu afecțiuni la ochi vor beneficia de un diagnostic exact și, respectiv, un un tratament eficient.
"Avem un laser de pol anterior care ne ajută să rezolvăm unele probleme ambulator, adică fără internarea pacienților. Ne permite să rezolvăm cazurile de cataractă secundară, unele forme de glucom", a declarat Eugen Bendelic, șeful catedrei oftalmologie USMF.
Echipamentele au costat aproape 200 de mii de euro, bani oferiți de statul norvegian, în cadrul unui proiect.
"Dacă medicii vor fi capabili să utilizeze acest echipament, vor putea oferi servicii de calitate şi să prevină riscul de pierdere a vederii", a precizat Hans Bakketeig, reprezentantul organizației "Hjelp Moldova".
"Ne bucurăm că această donație din partea organizației 'Hjelp Moldova' a ajuns la Spitalul Republican, anume aici unde se concentrează cele mai complicate cazuri din toată țara", a subliniat Boris Gîlca, secretarul general de stat al MSMPS.
Cu echipament similar a fost dotat Spitalul municipal "Sfânta Treime", dar și Institutul Medicină de Urgentă. Costul total al donației este de 600 de mii de euro.