Veste bună pentru pacienţii ţintuiţi la pat. Ministerul Sănătăţii a dispus ca aceştia să fie consultaţi la domiciliu de medici specialişti
Tratament la domiciliu asigurat de medici specialişti cazurilor deosebite, care nu ajung decât prea greu şi prea târziu la spital. Aşa prevede un ordin al Ministerului Sănătăţii, care încearcă să asigure astfel tratamentul pe care medicul de familie nu îl poate asigura.
Nadejda Zestre, din Vorniceni, raionul Străşeni, este ţintuită la pat de o jumătate de an. La 67 de ani suferă de o afecţiune psihică, dublată de hipertensiune şi artrită. Din când în când ajunge la ea doar asistentul medical.
"Dar ce tratament? Aşa nu, de cap nu a primit tare demult. Medicii nu i-au dat niciun tratament cu mersul", spune o vecină.
Că aşa stau lucrurile recunosc atât medicul de familie, cât şi asistenta. "Chiar dacă tratamentul o să-l dăm cine să i-l facă? Cine să-i procure pastilele, s-o îngrijească?", au declarat aceştia.
Pentru asemenea situaţii, consultaţia la domiciliu poate fi o soluţie. "Mai multi pacienţi vor primi servicii. Alt avantaj este că lista de medicamente, prevăzută de standardul naţional va putea fi modificată de prestator, în dependenţă de necesităţile pacientului", a menţionat Ştefan Calancea, vicedirector Direcţia Sănătate municipiul Chişinău.
Medicii de familie sunt optimişti când vorbesc despre această soluţie. "Vor avea de câştigat pacienţii care fac maladia respectivă pe parcursul anului, dar şi mai mulţi ani la rând, spre exemplu maladii din dermatovenerologie, maladii oncologice, maladii postoperatorii, de care pacienţii respectivi trebuie să se trateze ani la rând", a subliniat Andrei Iaţîşen, directorul Centrului Medicilor de familie Străşeni.
Vechea metodologie prevedea un număr fix de vizite la domiciliul pacienţilor, fără să ţină cont de nevoile medicale personalizate.
- Usatîi l-a demis pe directorul Centrului medicilor de familie din Călăraşi şi a sancţionat alţi opt şefi
- Secţia chirugie a Spitalului Republican va fi modernizată până la sfârşitul anului, iar medicii vor putea face operaţii complicate
- (VIDEO) Un preparat utilizat de hipertensivi va fi retras urgent din farmacii. "Poate dăuna sănătăţii"