Veste bună pentru părinţi! Elevii din clasele întâi ar putea fi asiguraţi cu rechizite şcolare din contul statului
Statul ar putea să-şi asume cheltuielile pentru asigurarea cu rechizite a elevilor care merg în primul an de şcoală. De asemenea, mamele cu gemeni, tripleţi şi mai mulţi copii vor primi indemnizaţii mai mari. Sunt câteva dintre prevederile Strategiei pentru protecţia copilului, elaborată de Ministerul Muncii.
Strategia stabileşte o indemnizaţie unică de şcolarizare, pentru elevii claselor întâi şi ar putea intra în vigoare din 2015. Aceasta prevede că, în următorii cinci ani, va fi majorată până la cinci mii de lei indemnizaţia unică la naşterea copilului, faţă de 2600 lei, cât este în prezent.
"Se propune ca aceasă indemnizaţie unică la naştere să fie legată de o evaluare a necesităţilor la naşterea copilului. Familiile în care se nasc gemeni, tripleţi, cvadrupleţi au nevoie de suport pentru fiecare copil. Suplimentar la primul se va acorda indemnizaţia de 50 la sută", a declarat ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga.
Părinţii salută iniţiativa autorităţilor:
"Pentru salariile noastre este o sumă foarte mică, când te duci la iarmaroc cheltui în jur de zece mii pentru caiete şi rechizite, este o sumă foarte mică, dar este un început bun".
"Ar fi necesar în jur de 7.000 de lei, pentru că şcolarii au nevoie de multe lucruri".
Strategia prevede ca mamele neangajate în câmpul muncii să primească indemnizaţii timp de 3 ani, şi nu un an şi jumătate, cum este în prezent. Documentul urmează să fie supus votului în Guvern şi Parlament. Ministrul Muncii a anunţat că modificările care urmau să intre în vigoare de la 1 aprilie şi care au provocat nemulţumirea mai multor mame, vor fi revăzute.
- Au furat rechizite şcolare din supermarket, iar motivul pentru care au făcut acest gest ar înduioşa orice poliţist
- Genţi ticsite cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării, aduse ILEGAL în Moldova, prin regiunea transnistreană
- Discriminaţi şi fără condiţii la şcoală. Drama copiilor cu deficienţe de vedere din ţară