Veste bună pentru pasionaţii de hipism. Grădina Zoologică organizează cursuri
Oamenii pasionaţi de hipism, care doresc să înveţe să călărească, pot să se înscrie la ore academice la Grădina Zoologică. Preţul unui abonament lunar pentru copii este de 500 de lei, iar pentru maturi - 700 de lei. Anunţurile sunt plasate şi pe site-ul instituţiei.
Xenia are 8 ani, dar deja este pasionată de hipism. De mai bine de un an, vine la Grădina Zoologică, unde ia lecţii de hipism.
"Mie îmi place. Încă din copilărie iubesc caii", a spus Xenia.
Reprezentanţii Grădinii Zoologice spun că, cel mai des, caii sunt închiriaţi de părinţi pentru copii.
"Copiii iau lecţii de trei ori pe săptămână şi au o limită de timp - 45 de minute. Ei petrec însă mai mult timp aici. Au grijă de cai, îi hrănesc", a declarat reprezentantul Grădinii Zoologice Ana Şevcenko.
Banii obţinuţi din închirierile animalelor vor fi cheltuiţi pentru amenajarea manejului.
"Vin persoane şi pot să închirieze caii şi poneii pe care îi avem care îi întreţinem. Pe viitor preconizăm nişte lucrări să reamenajăm manejul. Substratul de nisip, poate ceva să mai adăugăm", a menţionat directorul adjunct al Grădinii Zoologice Eugen Matveev.
Copiii sunt încântaţi de oportunitatea oferită de reprezentanţii menajeriei. Iată ce spun ei:
"Îmi place aici. Însăşi comunicarea cu caii îmi aduce plăcere".
"Îmi place cu caii să comunic. Înainte nu atât de tare îi iubeam, dar acum sunt ca a doua viaţă".
Până acum, 23 de copii au procurat abonamente. La dispoziţia doritorilor sunt doi instructori şi şapte cai.
- Protest călare împotriva directorului şcolii de hipism din capitală. Vezi ce i-a nemulţumit pe angajaţi
- Concert de caritate pentru ajutorarea cailor de la clubul de hipism din Chişinău DETALII
- Probleme noi pentru şcoala de hipism. Plutonul de cavalerie al MAI nu plăteşte chiria şi întreţinerea grajdurilor (FOTO)