Veste bună pentru pensionari: Toate pensiile ar putea fi indexate, din 1 octombrie, cu 3,86 la sută
Toate categoriile de pensii ar putea fi indexate de la întâi octombrie cu 3,86 la sută. Totodată, şi pensia minimă pentru limită de vârstă va fi majorată până la 2000 de lei.
Proiectul este elaborat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi a fost supus consultărilor publice. Potrivit documentului, cheltuielile din Bugetul de Stat în perioada 1 octombrie - 31 decembrie pentru indexarea tuturor categoriilor de pensii sunt de peste 188 de milioane de lei. Iar costurile necesare pentru majorarea pensiei minime pentru limită de vârstă la 2000 de lei ajung la aproape 513 milioane lei.
Potrivit legii, în Republica Moldova pensiile se indexează de două ori pe an, la întâi aprilie și la întâi octombrie.
La întâi aprilie, coeficientul de indexare este egal cu media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum din ultimii trei ani, iar la întâi octombrie cu rata inflației înregistrată în primul semestru al anului.