Veste bună pentru vizitatorii oraşului Chişinău! În curând vor apărea primele indicatoare turistice
În Capitală vor apărea în curând primele indicatoare turistice. Primăria vrea în acest fel să-i ajute pe străinii care vizitează oraşul Chişinău să găsească mai uşor instituţiile culturale, numărul cărora crește în fiecare an cu 10 la sută.
"Am căutat mult cum să ajung în centrul oraşului. Am mers pe jos mult până l-am găsit şi abia acum admir atracţiile turistice. - Cum aţi reuşit să ajungeţi aici? - Am întrebat trecătorii ", a spus Maria Falilova, turistă venită din Odessa, Ucraina.
"Chiar acum 20 de minute o doamnă a întrebat cum poate găsi ceva, iar un localnic nu i-a putut răspunde. Poate dacă vor apărea aceste indicatoare îi vor ajuta pe turişti să găsească mai uşor obiectivele", a spus Marina Colpinscaia, turistă din Moscova, Rusia
În noiembrie urmează să fie instalate 23 de indicatoare în centrul oraşului cu cele mai importante destinaţii turistice. Pe ele va fi afişat text în română, engleză, rusă şi germană.
"Dintre care 15 indicatoare vor fi cu patru direcţii, patru indicatoare vor fi cu trei direcţii, iar altele patru vor fi cu două direcţii. În senul că va arată unde se află obiectivele turistice", menţionat Vasile Efros, şef secţia Amenajare şi Salubrizare.
Proiectul este elaborat de Primăria Chişinău şi Consiliul Europei. Valoarea acestuia este de peste 24 de mii de euro, dintre care 14 700 sunt oferiţi de europeni. O firmă şi-a arătat disponibilitatea să confecţioneze cele 23 de indicatoare.
"Pe acest indicator inscripţionat prin metoda laser logoul Moldovei turistice acel pom al vieţii", a spus Vasile Efros, şef secţia Amenajare şi Salubrizare.
Proiectul va fi implementat după ce va primi aprobarea Consiliului Mnicipal. La şedinţa de săptămâna trecută, iniţiativa nu a fost examinată, iar dacă nici la următoarea întrunire proiectul nu va fi aprobat, atunci şeful Direcţiei Locativ-Comunale va înainta un demers primarului prin care va solicita ca restul banilor necesari pentru instalarea indicatoarelor să fie alocaţi din bugetul instituţiei.
- Locuitorii satelor Horeşti şi Zâmbreni, REVOLTAŢI că tractoarele care transportă zilnic deşeurile de la o fermă de vaci, le strică drumul central
- Pe străzile Capitalei vor apărea indicatoare speciale
- Circulă pe "INTERZIS"! Indicatoarele rutiere de pe str. Bucureşti nu au fost scoase. Explicaţia lui Butucel
- Via Transilvanica, cel mai ambițios proiect de drumeții din istoria României are 140 de kilometri