Veste bună pentru ziua de mâine: Vine PLOAIA
La noapte s-ar putea deja să plouă în aproape toată ţara. Cu toate acestea, minimele se menţin ridicate şi vor fi cuprinse între 20 de grade la Briceni şi Bălţi şi 24 de grade la Cahul. În Capitală vor fi nu mai puţin de 23 de grade Celsius.
Mâine va ploua în jumătatea de sud a ţării. Totodată, temperaturile mai scad, dar nesemnificativ. Maximele vor atinge şi valori de 36 de grade la Cahul şi Comrat. 34 de grade aunt prognozate la Leova, Tiraspol şi Dubăsari. Cu un grad mai puţin va fi în Capitală şi la Orhei, iar în nord se vor înregistra 31 de grade la Bălţi, 30 la Soroca şi 26 la Briceni.
Pe litoral, la Constanţa s-ar putea să plouă, iar termometrele vor indica 28 de grade. Vreme frumoasă şi caldă este aşteptată la Odesa, cu o maximă de 33 de grade. La Varna va fi cu un grad mai puţin, în condiţiile aceluiaşi cer variabil. Şi în Antalya vremea se anunţă frumoasă, cu 31 de grade la amiază. Mult soare va fi la Soci, iar termometrele vor indica 28 de grade aici.