VESTE BUNĂ! Polița medicală ar putea să nu mai fie obligatorie pentru această categorie de moldoveni
Moldovenii fără venituri ar putea fi scutiţi de obligaţia de a-şi cumpăra poliţa de asigurare medicală. Un proiect de modificare a legii în acest sens a fost înregistrat la Parlament de un grup de legislatori.
Autorii iniţiativei consideră incorectă constrângerea persoanelor sărace de a plăti pentru prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
În prezent, legea prevede achitarea contribuţiilor pentru poliţele medicale în funcţie de venit. Reglementarea este însă încălcată, prin obligarea persoanelor fără câştiguri să cumpere poliţa. În consecinţă, oamenii sunt sancţionaţi şi chiar privaţi de libertate.
Un astfel de caz s-a produs în 2014, când un bărbat de 50 de ani, din raionul Ştefan Vodă, a fost arestat pentru că nu a plătit amenda ce i-a fost aplicată pentru lipsa poliţei. În prezent, 85 la sută dintre moldoveni deţin poliţă de asigurare medicală.