VESTE BUNĂ. Primul centru de excelenţă în IT, inaugurat la Universitatea Tehnică
Tinerii pasionaţi de noile tehnologii au acum un spaţiu modern unde pot studia şi îşi pot pune imaginaţia la încercare.
Primul centru de excelenţă în IT a fost inaugrat astăzi la Universitatea Tehnică. Cu această ocazie, studenţii şi-a prezentat invenţiile. Printre aceştia se numără roboți ghidați de la distanță şi imprimante 3D, camere virtuale.
Centrul de Excelență se întinde pe o suprafaţă de peste 3400 de metri pătrați. Tinerii au aici laboratoare și săli dotate cu echipamente de ultimă generație.
"Tot anturajul acesta, chiar și iluminația, panourile ma face pe mine ca inginer să ma gindesc la ceva cit mai prosper cit mai bun", a spus studentul, Daniel Bolt.
Nicolae este unul dintre studenţii care se bucură de avantajele oferite de noul centru. Aici el va avea ocazia să-şi perfecţioneze invenţia, un robot numit Frank.
"Am reușit să-l învățăm să detecteze obiecte, putem săl conducem cu ajutorul unui game plan și l-am învățat chiar să facă un dans, să danseze. Pot să vă demonstrez acest fapt" a spus studentul, Nicolae Gaidarji.
Dumitru este responsabil de realitatea virtuală din acest centru.
"Instalatie cu elice in functie cit de tare se roteste cu atit mai mult vizualuri apar pe fundat. Ca si exemplu cum functioneaza", a spus studentul, Dumitru Gangaliuc.
Anual, în acest centru vor fi instruiţi aproximativ o mie de studenți.
"Este vorba de un hab unde oamenii cu idei și cu pasiune pentru domeniul IT vin, au acces la diferite tehnologii. Pot avea nu lecții, dar intruiri suplimentare, lecțiile sunt la universitate" a spus coordonatorul proiectului, Ana Chiriță.
În instruirea studenților din cadrul centrului sunt implicați giganți ca IBM și Microsoft. Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că sper că noul centru va ajuta tinerii pasionaţi de IT să-şi găsească un loc de muncă bine plătit acasă.
"Doar 30 la suta din isi gasesc un loc de lucru si sunt incadrati in componiile nu sunt sufucuente cunostintele pe care le capatati aici la universitate", a spus prim-ministrul, Pavel Filip.
Salariul mediu al unui angajat în domeniul tehnologiilor informaționale ajunge la zece mii de lei pe lună
- Cum să-ţi dezabureşti cel mai rapid parbrizul. METODA unui inginer NASA
- Patru universități din România au fost incluse în Topul celor mai bune universități din lume
- Universități ale căror absolvenți se angajează cel mai ușor. VEZI LISTA
- TEHNOLOGIE REVOLUŢIONARĂ! Primul spital care va printa țesuturi umane 3D
- Cele mai prestigioase universităţi din Moldova, incluse într-un TOP MONDIAL. Care sunt acestea