VESTE BUNĂ! Uniunea Europeană dă Moldovei 18 milioane de euro
Republica Moldova va primi bani din resursele Fondului E5P pentru a putea implementa proiecte concrete de eficiență energetică și mediu, precum izolare termică a clădirilor, măsuri de economisire a energiei, sisteme noi de încălzire, apeducte și canalizare etc. Un acord în acest sens a fost semnat între Guvernul Republicii Moldova şi BERD la 16 octombrie 2014.
Conform procedurilor Fondului E5P, Republica Moldova, urma să contribuie cu un milion de Euro. În rezultatul negocierilor dintre Ministerul Economiei și reprezentanții Fondului s-a convenit ca această contribuție să fie aplicată eșalonat pe parcursul anilor 2015-2018.
Astfel, în anul 2015, Moldova a contribuit la Fond cu 325.000 de euro, iar până la 1 iulie 2016 urmează să transferăm 225.000 de euro.
E5P reprezintă un fond cu capital de circa 170 milioane de euro, gestionat de BERD şi destinat pentru promovarea investițiilor în domeniul eficienței energetice în Ucraina, Moldova, Armenia, Georgia și alte țări din Parteneriatul Estic. Suedia a lansat E5P fiind la președinția UE în anul 2009.
Republica Moldova va dispune de granturi în valoare de 28 milioane de euro în cadrul fondului E5P, dintre care 6 milioane de euro sunt deja disponibile. Contribuitorii Fondului E5P sunt: Uniunea Europeană, Armenia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Georgia, Germania, Islanda, Letonia, Lituania, Moldova, Norvegia, Polonia, România, Slovacia, Suedia, Ucraina și SUA.
Uniunea Europeana este contribuitor major în cadrul Fondului E5P.
- ''Moldova Eco-Energetică 2015''. Cine poate participa la concursul din acest an
- Ministrul Economiei, despre implementarea pachetului energetic III. Ce spune Stephane Bride
- Moldova valorifică prea puțină energie regenerabilă. Recomandările experţilor străini
- Martin Schulz: Moldova are nevoie de un Guvern stabil pentru a-şi reduce dependența energetică
- "Este o performanţă". ANUNŢUL ministrului în exerciţiu al Economiei, Stephane Bride
- Gala Moldova Eco-Energetică: Cu ce premii s-au ales managerii celor mai reuşite proiecte