VESTE EXCELENTĂ pentru cetățenii din afara UE care au copii cu cetățenie europeană
Persoanele care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene, dar ai căror copii sunt cetățeni ai Uniunii, pot obține drept de rezidență și beneficii sociale în blocul comunitar prin calitatea de părinte al unui minor cu cetățenie europeană, a decis miercuri Curtea Europeană de Justiție (CEJ), cu sediul la Luxemburg, transmite DPA., citează Agerpres.
CEJ a stabilit că, în cazurile în care un copil are un părinte cu cetățenie europeană, iar celălalt fără cetățenie UE, obligarea celui din urmă să părăsească teritoriul UE ar putea forța și plecarea copilului, ceea l-ar priva pe minor de drepturile de care se bucură în calitate de cetățean al Uniunii.
Chiar și în situația în care părintele cu cetățenie europeană poate și este dispus să își asume singur responsabilitatea îngrijirii copilului, separarea de părintele fără cetățenie europeană poate dăuna bunăstării copilului, consideră Curtea.
Potrivit deciziei sale, în astfel de situații părintele care nu deține cetățenie UE va trebui să aducă dovezi despre existența unei relații de dependență între el și copilul.
Cazul a fost adus în atenția CEJ de Olanda, unde opt femei ai căror copii sunt cetățeni olandezi, dar care nu dețin pașaport UE sau permis de rezidență olandez, au contestat decizia justiției naționale de a le refuza cererile de asistență socială și indemnizații pentru copii.
ROMÂNIA - UE