Veste FOARTE BUNĂ pentru fermieri: Îşi vor primi curând subvenţiile pentru anul trecut
Agricultorii vor primi restanţele la subvenţiile pentru anul trecut începând de săptămâna viitoare. Este vorba despre peste 2.500 de fermieri, care au depus dosarele încă în toamna lui 2014. Asigurarea vine din partea reprezentanţilor Ministerului Agriculturii. Iar fermierii spun că fiecare zi de așteptare înseamnă pierderi.
Vasile Cociu din satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă, face agricultură de aproape 40 de ani. Bărbatul spune că a fost nevoit să stopeze lucrările de construcție a unui depozit frigorific pentru păstrarea fructelor, din cauza că nu a beneficiat la timp de subvențiile de anul trecut.
"Ne-am descurcat doar fiindcă știm că în agricultură tot timpul ne așteptăm la diferite cataclisme, situații mai complicate. Ceea ce noi am plănuit să facem, suntem nevoiți să mai stopăm. Pierderi financiare, merge vorba undeva de vreo trei milioane de lei", a spus bărbatul.
Autorităţile susţin că întârzierile sunt din cauza că Bugetul de Stat pentru acest an a fost aprobat abia în luna aprilie.
"Imediat după intrarea în vigoare a regulamentului suntem dispuşi să perfectăm dispoziţiile de plată în sumă integrală, pentru ca acestea să nimerească în conturile agenţilor economici din anul trecut. Evident e o întârziere. Noi o astfel de situaţie am avut acum doi ani, dar nu a fost chiar atât de mare. A fost în mai, acum e deja luna iunie", a declarat şeful Agenţiei de Intervenţie pentru Plăţi în Agricultură, Petru Maleru.
Miercuri, urmează să aibă loc a doua şedinţă a Comisiei parlamentare speciale privind îmbunătăţirea situaţiei în agricultură.
În acest an, Fondul de Subvenţionare a agricultorilor este de 610 milioane de lei. 40 la sută din aceşti bani urmează să fie redirecţionaţi pentru achitarea ajutoarelor de stat rămase restanţe din anul trecut.
În total, în 2014, peste 5.500 de fermieri au depus dosare pentru a primi subvenţii din partea autorităţilor.