VESTE PROASTĂ pentru imigrantii care se află ILEGAL în SUA! Ce pregătesc autorităţile
Agenţia americană pentru Imigraţie şi Vămi (ICE) va efectua operaţiuni, în perioada mai-iunie, pentru identificarea şi deportarea imigranţilor din America Centrală aflaţi ilegal în Statele Unite, informează postul Voice of America, potrivit Mediafax.ro.
Vor fi deportaţi în primul rând mame şi copii care deja au primit decizii judiciare definitive că trebuie să părăsească Statele Unite.
"Departamentul pentru Securitatea Internă trebuie să pună în aplicare legile în conformitate cu priorităţile noastre", a declarat Jennifer Elzea, purtătorul de cuvânt al Agenţiei americane pentru Imigraţie şi Vămi.
Administraţia Barack Obama a iniţiat o serie de acţiuni pentru deportarea imigranţilor provenind din state central-americane aflaţi în ilegalitate pe teritoriul Statelor Unite.
- Comercianții moldoveni, SUPĂRAȚI FOC la Galați. Polițiștii români le-au distrus toată marfa
- Armata SUA a ajuns în Moldova! Militarii americani şi moldoveni vor participa la "Dragon Pioneer"
- Voleibaliştii moldoveni au capătat experienţă de la americani în cadrul unui cantonament de şase zile
- Poliția slovacă A DESCHIS FOCUL asupra unor migranți care încercau să fugă cu o mașină
- Premii de MILIOANE pentru sportivii moldoveni care vor câștiga medalii la JO din Brazilia
- Au fost găsite cele 17 tablouri furate de moldoveni dintr-un muzeu din Italia