VESTE ŞOC în lumea sportului! Nico Rosberg şi-a anunţat retragerea din Formula 1
Nico Rosberg (Mercedes) şi-a anunţat în această după amiază retragerea din Formula 1, la 31 de ani. Este pentru prima oară în istoria Marelui Circ când campionul mondial se retrage, nedorind să încerce să îşi apere titlul câştigat, scrie digisport.ro.
Decizia neaşteptată a fost explicată de pilotul german într-o scrisoare deschisă dată publicităţii cu puţine minute în urmă.
"În cei 25 de ani de când particip la curse, scopul meu unic, visul meu, a fost să devin campion mondial de Formula 1. Prin muncă grea şi multe sacrificii, mi-am atins obiectivul. Mi-am urcat "muntele", iar acum sunt în vârf", a explicat Rosberg, care nu a intrat în detalii privind motivele retragerii. Din spusele sale reies, însă, următoarele lucruri: vrea să rămână în memoria colectivă drept un campion şi doreşte în continuare să aloce mai mult timp familiei şi prietenilor, neglijaţi în ultima perioadă.
Germanul a câştigat în premieră titlul de campion mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Yas Marina, după ce a ocupat locul al doilea în Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite, în urma lui Lewis Hamilton, plecat din pole position.
Nico Rosberg a câştigat titlul mondial după ce şi tătăl său a fost campion mondial de Formula 1 în 1982, Keke Rosberg (Finlanda), pentru Williams.
Este a doua pereche tată - fiu care câştigă titlul mondial în Formula 1, după britanicii Graham Hill (1968, Lotus) şi Damon Hill (1996, Williams).
23 de curse câştigate are Rosberg în carieră, în Formula 1, reuşind totodată 57 de podiumuri.