Veste tragică pentru fanii Shakirei! Artista ar putea să-şi piardă vocea
Problemele par să nu se mai termine pentru Shakira. Noi detalii privind starea de sănătate au făcute publice de presa din străinătate.
După ce şi-a suspendat primele concerte din turneul său european, aceasta a luat o hotărâre radicală, aceea de a îşi amâna întreg turneul pentru anul 2018.
Shakira era decisă în urmă cu puţin timp să apeleze la unul dintre cei mai buni medici chirurgi care să o opereze, problemele sale cu corzile vocale fiind unele extrem de grave, scrie spynews.ro.
Dar consecinţele unei astfel de intervenţii ar fi fost unele nefaste, iar artista a decis să renunţe la operaţie după ce a fost informată că există un risc de aproximativ 80% ca ea să îşi piardă vocea, aşa cum informează record.pt. Mai exact, timbrul său vocal ar fi suferit reale modificări.
Vedeta a decis să încerce momentan un tratament, pe bază de cortizon, iar timp de o lună, aceasta nu va avea voie să vorbească deloc.