Veste tristă pentru fanii Angry Birds. Jocul nu va mai exista pe Windows Phone
În principiu, ne-am fi dorit să existe mai multe platforme mobile dezvoltate într-un ritm constant. Din păcate, această veste legată de Angry Birds ne arată că piața este dominată doar de iOS și Android, scrie playtech.ro.
Dintr-un punct de vedere, putem afirma că piața de sisteme de operare pentru smartphone-uri s-a maturizat. La ora actuală, fie te-ai orientat către un iPhone, fie folosești un Android mai scump sau mai ieftin. Până nu de mult, opțiunile erau mult mai diversificate. Dispozitivele BlackBerry au fost timp de foarte mult timp sinonime cu noțiunea de smartphone, iar Windows Mobile a introdus foarte mulți utilizatori pe tărămul telefoanelor inteligente cu modele mai mult sau mai puțin accesibile. Între timp, situația s-a schimbat radical.
Windows Phone, respectiv Windows 10 Mobile, mai are câțiva fani și e reprezentat în piață cu câteva dispozitive cu performanțe decente. Din păcate, cei care sperau că platforma de mobile a Microsoft va mai deveni vreodată un concurent serios pentru Apple sau Google, vor fi dezamăgiți.
Cea mai recentă dovadă a faptului că acest lucru nu mai este posibil vine de la Rovio. Un dezvoltator foarte important în piața de mobile și creatorul popularului Angry Birds, tocmai a anunțat că Windows Phone nu se mai află pe lista de priorități ca platformă de dezvoltare. Anunțul a fost făcut printr-un email trimis către mai mulți dezvoltatori și jucători.
,,Jocurile Rovio nu mai sunt dezvoltate pentru Windows Phone. Singurele dispozitive ce continuă să fie suportate și actualizate sunt cele cu Android și iOS. Ne cerem scuze pentru inconveniență. Dacă mai este orice altceva cu ce vă putem ajuta, nu ezitați să ne contactați din nou.” Cu alte cuvinte, deși jocurile din seria Angry Birds pot fi în continuare instalate pe Windows Phone, acestea nu vor mai fi actualizate și, în curând, vor dispărea complet din Windows Store.