Vestea care aruncă lumea în aer. Kilogramul se transformă
Nici kilogramul nu mai este ce a fost odată. Este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă, care au decis să redefinească unitatea de măsură care stă la baza lumii în care trăim. Iar acest lucru se va întâmpla vineri.
Vineri se va scrie, din nou, istorie la Versailles. Reprezentanţi ai 57 de ţări vor vota pentru a schimba definiţia Kilogramului, ceea ce va transforma sistemul internaţional de unităţi de măsură. Astfel, kilogramul va fi stabilit în funcţie de o constantă care ia în calcul legătura dintre energia şi frecvenţa luminii. Practic, nicio unitate de măsură nu va mai depinde de un obiect fizic, aşa cum se întâmplă în prezent.
"Aceasta este o replică a unui prototip naţional de kilogram şi a accesoriilor pe care BIPM (Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi - n.r.) le-a furnizat ţărilor", spune Richard David, consultant al Biroului Internaţional de Măsuri şi Greutăţi.
Standardul original al kilogramului - un cilindru de platină şi iridiu de 39 de milimetri înălţime, folosit din 1889 - este ţinut într-un seif subteran cu trei chei, în vid, sub trei clopote de sticlă, scrie Realitatea.net.
"Unul dintre motive este că acest obiect este unic. Adică toată lumea a convenit că masa sa este de un kilogram", mai spune Richard David.
Al doilea motiv pentru care cilindrul este ținut în mediu controlat este păstrarea proprietăţilor. Cu toate acestea, cilindrul a pierdut în aproximativ un secol circa 45 de micrograme - echivalentul unui fir de nisip.