VESTEA care va BUCURA şoferii! Ar putea scăpa de aplicarea punctelor de penalizare
Ministerul Justiţiei propune modificări la Codul Contravenţional, iar una din ele prevede scutirea şoferilor de aplicarea punctelor de penalizare pentru încălcarea anumitor reguli de circulaţie, dacă amenda stabilită de oamenii legii va fi achitată în termen de trei zile. Proiectul care urmează să primească avizul Guvernului şi apoi votul deputaţilor, transmite IPN.
Documentul, aflat la faza elaborării, prevede ca termenul stabilit pentru achitarea amenzilor în proporţie de 50% să fie nu de 72 de ore cum este în prezent, dar în termen de trei zile lucrătoare, de la data aducerii la cunoştinţă a deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale, a hotărârii sau deciziei judecătoreşti definitive.
Ministerul Justiţiei mai vrea amendarea cu până la 900 de lei a celor care vor circula cu numerele de înmatriculare acoperite.
La fel se propune a fi exclusă aplicarea punctelor de penalizare pentru încălcarea regulilor de înmatriculare şi de înregistrare a autovehiculelor, de revizie tehnică a acestora sau pentru conducerea vehiculului de o persoană care nu are permis de conducere.
Potrivit documentului, polițiștii nu vor mai fi în drept să ridice permisele de conducere şi să priveze de dreptul de a conduce vehicule până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti asupra cauzei.
Ministerului Justiţiei propune pentru încălcarea de către începători a regulilor de conducere, specifice unui tip de permis auto, sancționarea de la 1.800-la 3.600 de lei, cu privarea de dreptul de a conduce vehicule 2 sau 3 ani.
Totodată, dacă persoana care asistă conducerea vehiculului va admite încălcarea regulilor de conducere de persoana începătoare, se va sancționa cu amendă de la 3.000 la 4.500 de lei şi cu aplicarea a 8 puncte de penalizare.
Încălcarea regulilor speciale de conducere a vehiculului în perioada de probațiune după obținerea permisului de conducere ar urma să se sancționeze cu amendă de la 3.000 la 4.500 de lei şi cu aplicarea a 8 puncte de penalizare.
Actualitate
- AMENZI NOI şi MAI ASPRE! Ce trebuie să ştie TOŢI ŞOFERII din Moldova
- AMENZI MAI MARI pentru cei care încalcă legea. De astăzi, unitatea convenţională este egală cu 50 de lei
- ATENȚIE, ȘOFERI! Amenzi pentru conducătorii auto agresivi
- Încep controalele în toate instituţiile de învăţământ din ţară: Vor fi monitorizate şi de ANSA şi SSSSP
- Sancțiuni dure pentru agenții economici! Ce amenzi vor plăti pentru încălcarea legislației sanitare
- Atenţie, moldoveni! De astăzi, autorităţile publice locale au dreptul să aplice amenzi pentru o serie de ilegalităţi