Veşti bune pentru amatorii de distracţii tari! Acum poţi trăi o experienţă unică pe blocul John Hancock Center (VIDEO)
Veşti bune pentru amatorii de distracţii tari. Noua atracţie a oraşului Chicago este Tilt, o secţiune specială la John Hancock Center. Datorită unui proiect inedit, cei care au curajul să păşească pe acest segment stau practic aplecaţi peste margine, trăind senzaţia că pot cădea oricând în gol.
Turiştii se ţin de două bare de metal. Iniţial, ei stau în poziţie verticală, apoi un mecanism hidraulic înclină peretele din sticlă în exterior, iar oamenii stau aplecaţi la o înălţime de peste 300 de metri. Totul durează doar cinci minute, însă îndrăzneţii care s-au încumetat să încerce experienţa spun că senzaţiile sunt unice.
"A fost mai mult decât mă aşteptam. Mi-a fost frică că se va înclina şi mai mult", a spus o persoană.
"La început eram foarte entuziasmată de idee, dar apoi mi s-a făcut frică. Nu am renunţat, dar am fost îngrijorată", a menţionat o altă persoană.
Toată distracţia îi va costa pe turişti doar cinci dolari.