Veşti bune pentru fanii naţionalei Columbiei! Falcao a fost operat cu succes şi are şanse să joace la Campionatul Mondial
Veşti bune pentru suporterii naţionalei Columbiei! Radamel Falcao a fost operat cu succes la genunchiul stâng şi are 50 la sută şanse să evolueze la Campionatul Mondial din Brazilia. Atacantul lui Monaco a fost încurajat chiar şi de preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos.
Internaţionalul columbian al echipei AS Monaco, Radamel Falcao, are aproximativ 50 la sută şanse de recuperare până la Campionatul Mondial. Anunţul a fost făcut de medici după ce Radamel Falcao a fost operat cu succes la genunchiul stâng, la Porto. Starul columbian a fost vizitat la spital de preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos.
"Doctorii sunt optimiști, aşa că suntem şi noi. Ne rugăm cu toţii pentru recuperarea lui cât mai rapidă. Avem nevoie de el la Campionatul Mondial", a spus preşedintele Columbiei.
"Preşedintele este purtătorul de cuvânt al celor 47 de milioane de columbieni, care sunt sigur că se roagă pentru mine, să mă recuperez la timp", a afirmat Radamel Falcao.
Falcao s-a accidentat miercuri, în prima repriză a partidei câştigate de AS Monaco, scor 3-0, în faţa echipei de liga a patra Chasselay, în şaisprezecimile de finală ale Cupei Franţei, meci în care columbianul a marcat un gol.