Veşti bune pentru locuitorii din Bălți! 22 de troleibuze noi urmează să ajungă în curând în oraşul lor
Sursa: Newsmaker.md
canal tv
Cele 22 de troleibuze noi, cu parcurs autonom de cursă lungă, în valoare totală de 5,8 milioane de euro, cumpărate pentru locuitorii municipiului Bălți vor fi scutite de taxe vamale. Proiectul de lege privind introducerea în ţara noastră a unor unități de transport electric, a fost votat în lectura a doua de Parlament.
De menţionat că troleibuzele urmează să circule în Bălți, dar și să conecteze orașul cu satele Corlăteni, Elizaveta și Răuțel. Mijloacele de transport vor fi cumpărate din Ucraina și urmează să ajungă în curând în Republica Moldova. Acestea vor fi fără drept de înstrăinare.
De asemenea în municipiul Bălți urmează a fi modernizat şi iluminatul stradal.
Aceste investiții vor fi finanțate din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în sumă de 4,6 milioane de euro şi din grantul Fondului de investiţii pentru vecinătate al Uniunii Europene în valoare de 2,4 milioane de euro.