Vești bune pentru șoferi, la început de săptămână! Carburanții se ieftinesc. Astfel, mâine, 7 februarie, benzina și motorina vor putea fi cumpărate la prețuri mai mici decât astăzi.
Marți, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 25 de lei și 43 de bani, cu 14 bani mai puțin decât luni.
Și motorina se ieftinește cu 36 de bani și va costa 24 de lei și 13 bani.
"Comparativ cu luna precedentă, care s-a caracterizat prin majorări constante, luna februarie debutează cu o tendință de stabilizare a nivelului prețurilor la ambele tipuri de carburanți, benzină și motorină. În prezent, în baza ultimelor tendințe bursiere pe piețele internaționale, se observă o oprire a creșterii cotațiilor Platts, fapt care se reflectă direct în calculele de preț realizate zilnic de către Agenție", a explicat ANRE.