VEŞTI ÎMBUCURĂTOARE pentru poliţiştii de frontieră. Vor beneficia de apartamente de serviciu
Angajaţii Poliţiei de Frontieră din Chişinău vor beneficia de apartamente de serviciu. Un proiect de lege, elaborat de instituţie, prevede construcţia a 25 de locuinţe pentru poliţişti. Beneficiarii vor fi selectaţi în baza unor criterii stabilite de structură, iar prioritate vor avea funcţionarii care au copii.
Juristul Sergiu Lozan locuieşte, în prezent, cu chirie împreună cu soţia şi băiatul de 11 ani. Lunar, funcţionarul plăteşte peste 3700 de lei.
"Unica problemă de fapt, care stă la baza achiziţionării unui spaţiu locativ este lipsa de finanţe, lipsa de bani, care ar putea fi investiţi într-un spaţiu locativ cât de mic ar fi. Sunt preţuri foarte, foarte ustărătoare pentru un bugetar", a menţionat Sergiu Lozan.
În aceeaşi situaţie sunt şi alţi angajaţi ai Poliţiei de Frontieră.
"Dacă vom dispune de o locuinţă de serviciu, automat cheltuielile care acum le avem pentru chirie se adună la bugetul familiei. Şi poţi face careva economii care cu timpul pot creşte la suma necesară pentru procurarea locuinţei", a spus Nicolae Plecan, specialist al Direcţiei politici şi proiect de asistenţă DPF.
Apartamentele de serviciu vor fi construite în cadrul unui parteneriat public-privat pe un teren de 40 de ari de pe strada Grenoble din Capitală.
"A fost identificat un studiu de fezabilitate de către experţi în domeniu. Conform studiului au fost identificate în total 195 de apartamente, dintre 25 revin Departamentului Poliţiei de Frontieră. Apartamente de 1, 2 şi 3 odăi de la 35 de metri şi până la 80 de metri pătraţi", a declarat Vlad Munteanu, şeful Direcţiei juridice a Departamentului Poliţiei de Frontieră .
Conducerea Poliţiei de Frontieră speră ca lucrările să fie încheiate în cel mult doi ani. În cadrul oficiului central al Poliţiei de Frontieră activează aproximativ 300 de angajaţi, iar peste 40 la sută nu dispun de o locuinţă permanentă.
- Hoţi de apartamente din Capitală, încătuşaţi în plină stradă de oamenii legii (VIDEO)
- Mii de locuinţe pentru chiriaşi. Aproape 160 de mii de locuinţe sunt scoase la vânzare sau pot fi închiriate
- SUTE de furturi în doar 4 luni! Sectoarele din Chişinău care sunt cele mai atractive pentru hoţii de apartamente