VEŞTI PROASTE! Apa s-ar putea SCUMPI cu până la 30 de lei metru cub, la Bălţi
Tariful pentru un metru cub de apă ar putea crește cu 19 lei, începând cu anul viitor, pentru locuitorii din Bălți. Conducerea „Apă-Canal Bălți” va solicita Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică acest lucru deoarece actualul tarif nu le acoperă cheltuielile.
Televiziunea Nordului notează că, potrivit responsabililor din cadrul întreprinderii, pierderile în sistem sunt enorme, din cauza conductelor învechite. Mai mult, prețurile la serviciile de deservire a sistemului, la energia electrică și materiale la fel s-au mărit.
„Majorarea este necesară, pentru că la moment tariful nu corespunde cheltuielilor care le suportă întreprinderea, pierderile sunt din momentul când toată tehnica, toate țevile, tot ceea ce este au depășit uzura peste 100 de procente, pierderi avem 60 de procente, chiar diminuând pierderile cu 30 de procente, nu se va acoperi cheltuielile din cauza că tariful nu corespunde cerințelor și costurilor care sunt astăzi pe piață”, a spus Vitalie Ungureanu, director tehnic „Regia Apă Canal” Bălți.
Pentru ca întreprinderea să-și poată acoperi toate cheltuielile, prețul unui metru cub de apă ar trebui să fie de 30 de lei.
„Tariful la Bălți anul trecut a fost pentru prima dată, care nu a fost ajustat conform cheltuielilor, de aceea el va crește, cu cât va crește nu putem să spunem din start, dar un preț real care sunt astăzi cu toate cheltuielile, sunt 30 de lei”, a spus
Acum consumatorii din municipiul Bălți conectați la sistemul centralizat de aprovizionare cu apă achită 11,23 lei pentru un metru cub, agenții economici achită 23,64 lei/m3.