Veşti proaste pentru elevi! Au fost scurtate vacanţele de toamnă, iarnă şi cea de primăvară
Veste proastă pentru elevi. Ministerul Educaţiei a scurtat vacanţele de toamnă, iarnă şi pe cea de primăvară. Potrivit unui ordin, elevii din Moldova vor sta la toamnă doar patru zile în vacanţă în loc de o săptămână.
Aceasta va începe pe data de 31 octombrie şi va dura până pe 3 noiembrie. Vacanţa de Crăciun va începe pe data de 25 decembrie şi se va încheia pe data de 7 ianuarie 2014, în timp ce anul trecut aceasta a fost mai lungă cu o săptămână.
De asemenea, vacanţa de primavară va începe pe 7 martie şi se va încheia pe 11 martie.
"Pentru că avem mai multe sărbători naţionale s-au pierdut câteva zile din aceste 35 de săptămâni şi ca să nu mergem pe opţiunea din anii precedenţi, când am cerut să se facă aceste ore suplimentare. Aşadar, aceste zile le-am introdus în programul de 34 de săptămâni, scurtând vacanţele cu câteva zile", a declarat ministrul Educaţiei, Maia Sandu.
Neschimbate au rămas doar vacanţele de Paşte şi cea de vară.
- Deficit de cadre didactice. Instituţiile de învăţământ au nevoie cel mai mult de educatori şi profesori de matematică
- Mai puţini bani pentru chiria manualelor şcolare în acest an. Preţul este diferit pentru cei care învaţă în limba română şi rusă
- Ministerul Educaţiei a anunţat o nouă etapă de admitere în şcolile profesionale din ţară