Veşti proaste pentru fanii lui Arsenal Londra înainte de meciul cu Hull City. Un bun mijlocaş nu va ieşi pe teren
Veşti bune şi nu prea pentru fanii lui Arsenal Londra înainte de meciul cu Hull City! Aceştia l-ar putea vedea din nou la treabă pe Theo Walcott, care a reluat pregătirile şi ar putea reveni în curând pe teren. O veste proastă e accidentarea lui Mesut Ozil.
Problemele continuă pentru antrenorul lui Arsenal Londra, Arsene Wenger. După meciul pierdut cu Chelsea în etapa a şaptea, scor 2-0, "tunarii" se pregătesc de duelul cu Hull City, iar tehnicianul francez a mai pierdut câţiva jucători importanţi pentru această confruntare.
Laurent Koscielny nu va putea juca din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, iar din această cauză nu a fost convocat nici la naţionala Franţei. Aceeaşi problemă a avut-o şi Mesut Ozil, care s-a accidentat la genunchi şi va fi indisponibil timp de trei luni. O altă absenţă este fundaşul Calum Chambers, suspendat. Chiar şi aşa, o veste bună este revenirea lui Theo Walcott, după nouă luni. Acesta a jucat deja un meci pentru Arsenal, cu Blackburn Rovers, în campionatul de tineret al Angliei.
"Vestea bună e că Theo Walcott a reluat pregătirile şi ar putea reveni în curând pe teren. S-au alăturat echipei Serge Gnabry şi Mikel Arteta. Să nu uităm de Olivier Giroud, care se află şi el în proces de recuperare. Deci avem şi veşti bune", a spus antrenor Arsenal Londra.
Arsenal şi Hull City au disputat 13 partide până acum, iar "tunarii" s-au impus de 10 ori, o dată au remizat şi au suferit două înfrângeri.
"Cei de la Hull au achiziţionat câţiva jucători buni, au format o echipă destul de competitivă, chiar este o echipă capabilă să bată pe oricine. Deci, aştept un adversar redutabil", a mai adăugat tehnicianul.
Arsenal va juca cu Hull City, pe Emirates, sâmbătă la ora 17.00.