Vești proaste pentru migranții europeni. Cum vede Theresa May, noul premier britanic, BREXIT-ul
Theresa May a preluat la 13 iulie 2016 funcția de premier al Marii Britanii, înlocuindu-l pe David Cameron. Ea a semnalat deja că vizează un control al migrației, ceea ce ar avea un efect direct asupra drepturilor de muncă în Regat ale europenilor, inclusiv ale românilor, scrie realitatea.net.
La 11 iulie 2016, Theresa May a fost confirmată ca învingătoare în cursa internă pentru conducerea Partidului Conservator, devenind automat prim-ministru al Marii Britanii, după ce Andrea Leadsom a anunțat că se retrage din competiție, notează Agerpres.
Cine este noua doamnă de fier? Theresa May s-a născut la 1 octombrie 1956 în Eastbourne, Sussex. A urmat studii atât în sectorul de stat, cât și în sectorul privat. A studiat geografia la Colegiul St. Hugh din cadrul Universității Oxford. Și-a început cariera la Banca Angliei și a fost șef al Unității pentru Afaceri Europene și consilier pe probleme internaționale în cadrul Asociației pentru Servicii de Compensare de Plată (Association for Payment Clearing Services — APACS).
A fost implicată în politică la toate nivelurile mulți ani înainte de a fi consilier al "London Borough of Wandsworth" între 1986 și 1994. A fost ministru al educației (1988-1990) și lidera grupului parlamentar conservator din Camera Comunelor (1992-1994), potrivit www.tmay.co.uk. În mai 1997, a fost aleasă membru al parlamentului reprezentând orașul Maidenhead din comitatul Berkshire, regiunea South East England, Anglia. Activitatea ei locală a inclus o serie de campanii de îmbunătățire a serviciilor feroviare locale, a serviciilor medicale ale Spitalului St. Marks și a imaginii orașului Maidenhead.
Între 1999-2010 a ocupat diverse posturi în "cabinetul din umbră" al Partidului Conservator, între care secretar de stat pentru educație și ocuparea forței de muncă, secretar de stat pentru muncă și pensii și lider al Camerei Comunelor. Între 2002 și 2003 a fost prima femeie secretar general al Partidului Conservator. A fost numită ministru al afacerilor interne în mai 2010. În această funcție s-a implicat în combaterea criminalității, securizarea frontierelor și reducerea imigrației. A fost, de asemenea, ministru al femeilor și egalității între 2010 și 2012.
Controlul migrației
Ministrul de Interne a anunțat deja viziunea sa pentru un Regat Unit post-Brexit, iar aceasta include controlul migrației din UE, măsură ce ar putea afecta drepturile românilor care doresc să lucreze în Marea Britanie.
Deşi a fost, teroretic, în tabăra pentru rămânerea în UE, ministrul de Interne şi candidată la conducerea Partidului Conservator, Theresa May a declarat că va onora rezultatul referendumului şi a exclus convocarea de alegerile generale înainte de 2020, potrivit Mediafax.
"Votul Brexit ne-a dat un mesaj foarte clar, acela că nu putem permite libera circulaţie (de persoane) să continue aşa cum a fost până acum", a declarat May pentru postul de televiziune ITV, adăugând că va căuta să acorde garanţii cu privire la statutul cetăţenilor Uniunii Europene care locuiesc în Marea Britanie.
"Este, de asemenea, vorba despre garantarea faptului că vom obţine cea mai bună afacere posibilă cu privire la comerţul de bunuri şi servicii ", a adăugat ea.
În intervențiile sale pe tema drepturilor europenilor în Marea Britanie, May a subliniat că statutul cetățenilor europeni care locuiesc acum în Marea Britanie nu poate fi garantat și că va fi parte a negocierilor.
Cancelarul german Angela Merkel a insistat că un acord comercial cu Londra ar trebui să includă libertatea de circulaţie.