Veşti proaste pentru moldovenii care şi-au planificat să petreacă Crăciunul pe stil vechi la munte, în România
Moldovenii care şi-au planificat să petreacă Crăciunul pe stil vechi la munte, în România, riscă să nu mai poată schia. Meteorologii de peste Prut spun că în această perioadă, în zona montană, timpul se va încălzi, iar maximele termice vor fi de zece grade. Sinopticienii dau asigurări că iarna va intra pe deplin în drepturi abia după 15 ianuarie.
"Zăpada deja s-a topit. Nu a mai nins demult la munte, zăpada care a rămas se tot topeşte şi se va topi în continuare. Ne aşteptăm ca iarna să recupereze în a doua parte a sa. Faptul că prima parte a sa este foarte caldă şi a doua va fi un pic mai rece şi cu mai multe precipitaţii, va ieşi o iarnă normală", a declarat meteorologul Mihai Timu.
Potrivit meteorologilor, în următoarele două săptămâni vom avea parte de nori şi ceaţă. Maximele termice vor fi de opt grade, iar pe timpul nopţii, temperaturile nu vor scădea destul de mult din cauza norilor. Totodată, în a doua parte a lunii ianuarie sunt prevăzute mai multe precipitaţii.