Vești proaste pentru șoferi. Carburanții se scumpesc. Precizările ANRE
Benzina și motorina se scumpesc. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru 24-26 decembrie.
Astfel, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 22 de lei și 21 de bani, cu 13 bani mai mult decât vineri.
Și motorina se scumpește cu 13 bani și va costa 23 de lei și 6 bani.
Potrivit ANRE, după trendul de scădere continuă a prețurilor la carburanți, care a rezultat cu o ieftinire în ultima perioadă de aproape 5 lei/litru, iar comparativ cu valorile maximale înregistrate în anul 2022, o reducere cu circa 12 lei/litru la benzină și circa 10 lei/litru la motorină, actualmente se înregistrează o ușoară majorare.
"Schimbarea este generată în mare parte de așteptările piețelor privind reducea de către Federația Rusă a producției de petrol cu 5-7%, de la începutul anului 2023. Bursele au reacționat imediat la declarația oficialilor ruși privind oprirea începând cu anul viitor a vânzărilor către țările care susțin plafonarea prețurilor la țițeiul și produsele petroliere rusești", menționează ANRE.
ANRE face referire și la datele prezentate de Reuters, care menționează că se așteaptă ca exporturile de petrol ale Rusiei din Marea Baltică ar putea înregistra o scădere cu 20% în luna decembrie față de luna precedentă, după ce Uniunea Europeană și țările G7 au impus sancțiuni și un plafon de preț pentru țițeiul rusesc începând cu 5 decembrie.
"În consecință, atât prețurile petrolului cât și cele ale produselor derivate, au crescut în ultimele zile astfel încât în intervalul ultimelor 14 zile utilizat de către ANRE la calcularea prețurilor maximale, cotațiile Platts s-au majorat cu circa 10 % la benzină și cu cca 9% la motorină", precizează ANRE.