Vești proaste pentru șoferi! Carburanții se scumpesc semnificativ
Astfel, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 24 de lei și 26 de bani, cu 10 bani mai mult decât luni.
Motorina se scumpește cu 12 bani și va costa 20 de lei 24 de bani.
ANRE a explicat că majorarea prețurilor la carburanți se datorează creșterii cotațiilor internaționale, dar și deprecierea monedei naționale în raport cu dolarul.
"Recentele aprecieri ale prețurilor la carburanți se datorează exclusiv creșterii cotațiilor Platts pentru produsele derivate din petrol la bursele internaționale, indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor. Astfel, în intervalul ultimelor două săptămâni, care este utilizat de către ANRE la calculul prețurilor, creșterea cotațiilor Platts este de 35 $/tona în cazul motorinei și de 33 $/tona în cazul benzinei, tendință care se menține și în continuare. Totodată, Agenția remarcă un alt factor care contribuie în prezent la creșterea prețului final la produsele petroliere – deprecierea monedei naționale în raport cu dolarul SUA, care în aceeași perioadă constituie circa 0,36 lei", menționează ANRE.