Vestigiile unui oraş construit în urmă cu 5.000 de ani, descoperite în Israel
Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (AIA) a prezentat duminică, în centrul Israelului, vestigiile unui oraş construit în urmă cu 5.000 de ani, printre cele mai vechi şi mai mari din Orientul Apropiat din acele vremuri, informează AFP, citat de agerpres.ro.
"Avem de-a face cu o construcţie urbană imensă, planificată, cu străzi care delimitează zonele de locuire de spaţiile publice", a precizat pentru AFP Yitzhak Paz, unul dintre arheologii responsabili de săpături.
Prin amploarea construcţiei, avem de-a face cu o descoperire importantă din Orientul Apropiat pentru perioada Epocii Bronzului, a precizat acesta.
"În Esur (în apropiere de oraşul Hadera) se află cel mai amplu şi mai important sit (din Epoca Bronzului), cu dimensiunea de 650 de dunami (0,65 kilometri pătraţi), adică dublu faţă de ceea ce cunoaştem", a explicat un alt arheolog, Itai Elad.
Un număr cuprins între 5.000 şi 6.000 de locuitori "trăiau aici de pe urma agriculturii şi a comerţului", potrivit estimărilor, a precizat Yitzhak Paz, care a mai menţionat că situl a fost abandonat în al treilea mileniu înaintea erei noastre din motive necunoscute.
În urma săpăturilor, desfăşurate timp de peste 10 ani şi jumătate, a fost scoasă la iveală o altă localitate, de dimensiuni mai mici şi cu o vechime de 7.000 de ani, un cimitir, un templu dedicat ritualurilor religioase, dar şi fortificaţii cu o lungime de circa 20 de metri şi o înălţime de doi metri, a explicat Dina Shalem, un alt arheolog responsabil de excavaţii.
Este vorba despre "primii paşi în procesul de urbanizare" din această regiune, unde, în acele vremuri, se afla teritoriul Canaan, potrivit lui Yitzhak Paz.
În perimetrul sitului au fost descoperite circa patru milioane de fragmente, a precizat Itai Elad, provenind din obiecte ceramice, unelte din silex şi vase din piatră şi bazalt, o parte dintre acestea provenind din Egipt.
Au fost descoperite şi alte vestigii precum figurine rare cu chip uman sau de animal.
"Am găsit oseminte de animale arse într-un bazin din piatră situat în interiorul unui templu, precum şi în împrejurimi, dovada unor ofrande ritualice", a precizat Itai Elad pentru AFP.
Săpăturile din perimetrul sitului au fost realizate cu ajutorul a 5.000 de tineri înaintea demarării construcţiei unui nod rutier de compania naţională de transport Netivei Israel.
În urma descoperirilor arheologice, compania de transport a decis să-şi modifice planurile în scopul conservării sitului.