Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi ajutoare de la stat cu ocazia zilei de 9 mai. DETALII
Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi cei care au avut de suferit de pe urma conflictului, vor primi şi în acest an bani din partea statului, cu ocazia zilei de 9 mai. Astfel, Ministerul Muncii, Protectiei Sociale și Familiei anunţă că de bani vor beneficia 5.000 de persoane, iar din bugetul statului au fost alocate patru milioane de lei.
Participanții cu dizabilități şi participanţii la cel de-al Doilea Război Mondial vor primi fiecare câte 800 de lei. Totodată, persoanele care au avut de suferit de pe urma conflagraţiei vor primi câte 700 de lei.
Totodată, autorităţile publice locale şi organizaţiile teritoriale ale veteranilor vor organiza acţiuni consacrate sărbătorii. Vor avea loc intâlniri ale veteranilor cu elevii, studenţii, organizaţiile obşteşti. Se vor desfăşura mese rotunde tematice, conferinţe, seminare cu participarea veteranilor. De asemenea, vor fi organizate activităţi culturale și caritabile pentru veterani şi cu participarea lor.