Veteranul Tudor Pânzaru continuă să protesteze în faţa Palatului Republicii. Bărbatul se plânge că trăieşte în condiţii inumane
Deputaţii s-au mutat, protestatarul a rămas. Vorbim despre Tudor Pânzaru, veteran al războiului de la Nistru, care, de aproape doi ani, protestează lângă Palatul Republicii. Bărbatul locuieşte într-o căsuţă din carton pe care a construit-o de unul singur.
Fără electricitate, toaletă, apă curentă sau alte servicii de strictă necesitate. Astfel îşi duce traiul Tudor Pânzaru lângă clădirea unde, până nu demult, aveau loc şedinţele de plen ale deputaţilor.
"Uitaţi-vă eu păstrez apa de vreo două zile ca să beau. Veceu nu am, eu nu am nimic aici. Fără apă, în foame, în murdărie, fără baie, în genere în condiţii inumane", a spus Tudor Pânzaru.
Bărbatul cere de patru ani o locuinţă, după ce casa în care trăia a fost demolată ilegal. Recent, Curtea de Apel din Bender a obligat autorităţile din Căuşeni să-i ofere o locuinţă şi despăgubiri morale în sumă de 150 000 de lei. Apartamentul oferit de Primăria oraşului Căuşeni nu a fost însă pe placul lui Pânzaru.
"Noi am găsit o încăpere până la 50 metri pătraţi, cu intrare separată, în clădirea unde sunt mai multe cămine, la primul etaj, aşa cum dumnealui dorea. Acum se judecă că nu-l aranjează faptul că nu are condiţii", a declarat primarul din Căuşeni, Grigore Repeşciuc.
Avocaţii parlamentari condamnă lipsa de reacţie a autorităţilor.
"Dacă cetăţeanul face parte din această societate, care pretinde să fie democratică, în mod normal, autorităţile locale ar trebui să indentifice soluţii", a spus avocatul parlamentar, Anatolie Munteanu.
Tudor Pânzaru protestează în faţa Palatului Republicii de aproape doi ani. El spune că va sta aici până când va fi dat verdictul Curţii Supreme de Justiţie. În cazul în care hotărârea magistraţilor va fi în defavoarea lui, protestatarul se va muta în faţa Parlamentului.
Cazul lui Tudor Pânzaru urmează să fie examinat de Curtea Supremă de Justiţie pe 25 martie.