Vezi agenda politică a săptămânii viitoare
Mâine, 18 aprilie, se dă startul campaniei electorale. Candidaţii la funcţia de primar general al municipiului Chişinău vor putea depune setul de acte pentru a se înscrie în cursă. De asemenea, în zilele următoare, premierul va continua să verifice activitatea ministerelor.
Începând de luni, 18 aprilie, şi până pe cinci mai, candidaţii la funcţia de primar al Capitalei pot să se înregistreze în cursa electorală la Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău. În fiecare zi, va fi organizată tragerea la sorţi, astfel încât concurenţii să afle numărul de ordine din buletinul de vot.
Până în prezent, şi-au anunţat deja participarea 11 candidaţi. Patru sunt reprezentanţi ai formaţiunilor parlamentare şi şapte, din partea celor extraparlamentare. De asemenea, săptămâna viitoare, Guvernul va lua act de demisia lui Alexandru Tănase din funcţia de ministru al Justiţiei. În acelaşi timp, premierul, Vlad Filat, va desemna un nou şef al acestui minister. Joi, Alexandru Tănase a depus jurământul în faţa Parlamentului, cu ocazia numirii sale în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale.
Săptămâna viitoare, Parlamentul va examina candidatura fostului lider AMN, Serafim Urechean, la postul de preşedinte al Curţii de Conturi. Acest lucru trebuia să aibă loc zilele trecute, însă, din lipsă de cvorum, şedinţa Legislativului a fost anulată.
Totodată, prim-ministrul, Vlad Filat, îşi va continua inspecţia prin ministere. Primul pe lista din această săptămână este cel al Transporturilor. Până acum, Filat a verificat activitatea ministerelor Sănătăţii, Sportului şi a Educaţiei.