Vezi aici care sunt cele mai ciudate meserii
Puţini sunt oamenii care pot declara oricând şi cu mâna pe inimă, că sunt pe deplin mulţumiţi de serviciul sau cariera lor. După ce veţi afla care sunt cele mai ciudate meserii din istorie, ar putea urma clipe lungi de reflecţie asupra prezentului şi chiar al rostului omului pe pământ.
Englezii au inventat meseria ştersului de funduri încoronate. Denumit oficial şi pompos The Groom of Stool, individul respectiv era un fost servitor excepţional, ridicat în rang.
Istoria dezvăluie şi meseria de clovn la înmormântări. Principala obligaţie de serviciu a clovnului funerar era aceea de a se îmbrăca cu hainele decedatului, de a-i mima gesturile şi a se maimuţări în jurul sicriului pentru a stârni râsul rudelor îndurerate. Un astfel de obicei era menit să împace spiritul mortului şi să readucă mult dorita veselie în lumea celor vii.
Dacă azi avem organizatori de nunţi sau alte evenimente, pe vremuri, oamenii priveau orgia ca pe o sărbătoare îndelung aşteptată. Maestrul de ceremonii al destrăbălărilor era responsabil de livrarea mâncărurilor, femeilor şi a muzicii.
Tot istoria ne aduce mărturii despre o tagmă demult dispărută, aceea a urinatorilor. Aceştia erau scufundători la adâncimi mari. Datorită faptului că scufundatul fără echipament modern provoacă o presiune imensă în zona abdomenului, aceşti muncitori urinau în mod excesiv, de unde li s-a tras şi numele.
În Grecia antică exista meseria de îngrijitor personal pentru atleţi. El trebuia să ungă cu ulei, să şteargă de transpiraţie şi murdărie, să maseze şi să scarpine atleţii după epuizantele lupte şi sesiuni de ridicat greutăţi.