VEZI aici care sunt favoritele semifinalei Cupei Davis
Argentina nu a pierdut niciun set în primele trei întâlniri ale meciului din sferturile de finală împotriva Kazahstanului în Cupa Davis şi s-a calificat în semifinalele competiţiei. În aceiaşi fază a competiţiei s-a calificat şi Franţa, după ce s-a impus la partida de dublu în faţa Germaniei.
După ce a câştigat şi partida de dublu în faţa echipei din Kazahstan, Argentina s-a calificat în semifinalele Cupei Davis. Tenismenii argentinieni au beneficiat de startul anticipat al întâlnirii de Cupa Davis contra Kazahstanului, pregătindu-se pentru o confruntare încinsă pe terenul campioanei în exerciţiu, Serbia, care conduce cu 2-1 în faţa Suediei după prima zi de joc.
Latino-americanii au luat decisiv conducerea atunci când perechea Juan Ignacio Chela şi Eduardo Schwank i-a învins pe Evgeny Korolev şi Iuri Şciukin în trei seturi 6-3, 6-2, 7-5. Argentina, în componenţa căreia s-a întors pe teren vedeta Juan Martin del Potro, nu a pierdut niciun set în cele trei meciuri de până acum.
În penultimul act al competitiei va merge şi Franţa care conduce după primele două zile cu 3-0 Germania. Michael Llodra şi Jo-Wilfried Tsonga au câştigat disputa cu Philipp Petzschner şi Christopher Kas, scor 7-6, 6-4, 6-4. Francezii vor juca în semifinale cu câştigătoare dintre Statele Unite ale Americii şi Spania.