Vezi aici care sunt regulile ce trebuie să le respecte șoferii
Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin hotărâre de Guvern în anul 2006, prevede mai multe obligaţii pentru şoferi şi agenţii transportatori.
Şoferii nu au dreptul să transporte mai mulţi călători decât numărul de locuri prevăzut în paşaportul tehnic al unităţii de transport, eliberat de uzina producătoare. Şoferii sunt obligaţi să aibă certificate de competenţă profesională de la centrele de instruire licenţiate.
Totodată, agentul transportator este obligat să asigure prezentarea la timp a autobuzelor, în starea tehnică şi sanitară corespunzătoare, şi să transporte călătorii în condiţii de siguranţă şi confort. Vehiculele care transportă pasageri trebuie să fie supuse testării tehnice de două ori pe an.
De asemenea, administratorii trebuie să ia măsuri de prevenire a accidentelor, să angajeze şoferi cu o vechime în muncă de cel puţin trei ani. Agentul transportator mai trebuie să asigure în fiecare zi controlul narcologic al conducătorilor auto şi controlul tehnic al unităţilor de transport înainte de efectuarea cursei, cu înscrierea rezultatelor în registre speciale. Acesta poartă răspundere materială pentru prejudiciul cauzat de decesul sau vătămarea sănătăţii oamenilor în urma folosirii transportului auto.