Vezi aici cât trebuie să dureze partida de sex ideală
Durata ideală a unui act sexual este între 3 şi 13 minute, sunt de părere cercetătorii americani, care au realizat un studiu pe un eşantion de 1.752 de cupluri. Persoanele intervievate aveau între 20 şi 45 de ani.
Contrar fanteziilor multora, care consideră că o partidă de amor reuşită trebuie să dureze toată noaptea, terapeuţii de cuplu de la "Society for Sex Therapy and Research" au ajuns la concluzia că durata medie ideală a unui act sexual este de 7,3 minute, informează gandul.info, citat de Realitatea.net.
Specialiştii în domeniu subliniază faptul că un timp-record de 1-2 minute este mult prea scurt pentru un act sexual satisfăcător.
Fiecare cuplu trebuie să aibă propriul său ritm. Potrivit lui Eric Corty şi Jenay Guardiani, iniţiatorii cercetării, dacă o partidă de sex depăşeste 13 minute, atunci aceasta devine "prea lungă", iar dacă un contact sexual durează numai un minut sau două, acesta este "prea scurt", neputând fi satisfăcător.