Vezi aici cele mai bune poze, care redau viaţa subacvatică
Fotografii s-au întrecut pe ei înşişi. Ei au încercat să surprindă cele mai spectaculoase imagini ale lumii subacvatice. Pagina electronică a cotidianului britanic The Guardian a publicat o colecţie de poze, care au fost prezentate la două competiţii internaţionale de fotografii. Mai multe detalii are colega noastră Dumitriţa Paladi. Bună ziua, Dumitriţa.
Cele mai bune fotografii, care redau viaţa subacvatică au fost alese de către juriul a două mari competiţii.
Este vorba despre Our World Under Water şi a patra ediţie a Deep International Underwater.
Ambele competiţii au atras peste cinci mii de fotografii, iar câştigătorii au fost aleşi din 20 de ţări. În total, au fost acordate premii în valoare de 120 de mii de dolari.
Pozele cele mai reuşite au fost efectuate în Marea Cortez, Papua Noua Guinee, Marea Roşie, Insulele Solomon, Vietnam şi Norvegia.
Juriul a acordat şi aproximativ 40 de excursii în unele dintre cele mai inedite staţiuni din lume.
Câştigătorii au primit şi diverse echipamente subacvatice. Cele mai spectaculoase fotografii au fost prezentate şi la expoziţia DEEP and Extreme din Jakarta, Indonesia.
Cel care a luat acasă cele mai multe premii este suedezul Magnus Lundgren, care spune că inspiraţia este cheia succesului. Pozele lui au fost publicate şi de National Geographic Magazine.