Vezi aici cele mai memorabile goluri din El Clasico
Luni, pe Camp Nou, se joacă un nou El Clasico, iar Barcelona fierbe în aşteptarea marii rivale din Madrid! În aceste zile presa spaniolă de sport întoarce pe toate feţele marea rivalitate Barca-Real. Iata un colaj cu cele mai memorabile goluri din El Clasico.
La 25 februarie 1984, Diego Armando Maradona egala la 1 după o cursă în care s-a jucat cu portarul madrilenilor şi cu un fundaş venit să salveze situaţia. Acel meci a fost, totuşi, câştigat de clubul regal cu 2-1.
Brazilianul Robertu Carlos poseda unul dintre cele mai puternice şuturi. La 27 februarie 2000 brazilianul deschidea scorul în minutul 5 al partidei pe care Realul a câştigat-o cu 3-0.
La 25 aprilie 2004, cu 5 minute înainte de final, după o pasă măiastră a lui Ronaldinho, catalanul Xavi Hernandez aducea victoria echipei sale cu scorul de 2-1.
La 1 mai 2000 Raul înscria pentru Real în returul semifinalei Ligii Campionilor. S-a terminat 1-1 după ce Madridul câştigase în tur cu 2-0.
La 19 noiembrie 2005, Ronaldinho, în mare formă, trecea ca o vijelie prin defensiva madrilenă. Era golul 2 al unei victorii catalane cu 3-0.
La 23 decembrie 2007, după o superbă combinaţie, Julio Baptişta aducea ultima victorie a Realului pe Camp Nou cu un şut la vinclu.