Vezi aici istoria Diviziei Naţionale la fotbal
Divizia Naţională a început. Ediţia care a debutat sâmbătă este al 20 campionat de fotbal al Republicii Moldova! Până acum doar trei echipe au reuşit să-şi treacă în palmares titlul de campioană: Zimbru, Constructorul şi Sheriff! De la prima ediţia disputată în 1992, sub aceeaşi denumire au rămas doar două formaţii, Zimbru şi Olimpia! Echipa din Chişinău este şi singura care a luat startul la toate ediţiile Diviziei Naţionale de până acum!
Prima ediţie a Diviziei Naţionale s-a disputat în anul 1992, iar meciurile primei etape pe 14 martie. La competiţie au participat 12 echipe. Zimbru şi Tiligul Tiraspol au acumulat acelaşi număr de puncte la finalul stagiunii, câte 35 după 22 de etape! Pe atunci, la victorie se acordau doar două puncte! Tiraspolenii au refuzat să dispute meciul de baraj pentru desemnarea campioanei, iar primul titlu a revenit astfel echipei din Chişinău!
Divizia Naţională a avut doar trei echipe care şi-au trecut în palmares titlul de campioană! Sheriff Tiraspol a monopolizat titlul din anul 2000, Zimbru Chişinău a obţinut trofeul de 8 ori, în timp ce Constructorul Chişinău a spart această hegemonie în sezonul 1996-97, când a câştigat singurul titlu de campioană a Moldovei.
De la prima ediţie şi până acum, în Divizia Naţională, sub aceeaşi denumire, au mai rămas doar două echipe, Olimpia Bălţi şi Zimbru Chişinău! De-a lungul timpului au dispărut de pe harta fotbalului moldovenesc Constructorul Chişinău, Tiligul Tiraspol, sau Roma Bălţi, echipe care au marcat Divizia Naţională.
Cele mai multe titluri de golgheter le are la activ fostul internaţional Serghei Rogaciov, care a devenit cel mai bun marcator din Divizia Naţională în 3 sezoane! Cele mai multe goluri într-un campionat le-a reuşit acelaşi Rogaciov în sezonul 1996-1997, în tricoul Olimpiei Bălţi. Acesta a înscris de 35 de ori!