Vezi aici pierderile sportului din Japonia, în urma seismului
Seismul devastator a lăsat Japonia într-un adevărat haos, sportul nipon trăind una dintre cele mai negre perioade din istorie. Rând pe rând, fotbalul, baseball-ul, ciclismul, Maratonul de la Nagoya şi Marele Premiu de Motociclism au pierdut lupta cu natura, majoritatea competiţiilor fiind anulate.
După seismele din Japonia, sportul nu avea cum sa facă notă discordantă cu celelalte domenii. Au fost anulate competiţii importante, iar situaţia din ţară nu dă semne că acestea ar putea fi reluate prea curând.
Meciurile contând pentru cele de fotbal din Japonia au fost suspendate, iar pierderile Federaţiei Japoneze de Fotbal sunt Campionatul national de fotbal în primele două divizii, care a fost suspendat pentru moment, iar anularea unei etape înseamnă pierderi de 1,2 milioane de dolari doar din vânzarea de bilete.
Baseball-ul, sportul-rege al niponilor, a fost şi el afectat de cutremur, sezonul urmând să fie amânat. Pierderile vor fi de câteva zeci de milioane de dolari, iar ele s-ar putea mări direct proporţional cu perioada în care nu se va juca.
Organizatorii maratonului de la Nagoya au fost obligaţi să anuleze şi ei competiţia. În aceste condiţii, participanii vor primi înapoi banii de înscriere, taxa fiind de 60 de dolari de persoană. Aceasta ar însemna o pierdere de aproximativ de 1 milion două sute de mii de dolari.
Seismul devastator a avariat destul de serios pista şi tribunele circuitului de la Motegi, iar din această cauză, s-a luat decizia ca Marele Premiu de Motociclism al Japoniei, din data de 24 aprilie, să fie anulat. Pierderile se estimează la aproximativ 4,8 milioane de dolari.
Japonia nu este nici în măsură să organizeze Campionatul Mondial de Patinaj artistic. Decizia de anulare a acestuia înseamnă importante pierderi financiare, biletele de acces fiind în mare parte vândute.
Sport