Vezi când planifică autorităţile să dea în exploatare primul drum european din Moldova
Cel puţin trei ani. Atât va trebui să aşteptăm până vom putea circula pe primul drum european din Moldova. Este vorba de traseul Sărăteni–Soroca cu o lungime de 93 de kilometri. Lucrările vor costa nu mai puţin de 99 de milioane de dolari. Banii sunt oferiţi ţării noastre de Guvernul american în cadrul Programului Compact al Corporaţiei Provocările Mileniului.
Aproape 45 de kilometri de drum - de la intersecţia Sărăteni şi până la intrarea în oraşul Ghindeşti - vor fi reabilitaţi de două companii din Turcia, care vor cheltui, inclusiv pentru o intersecţie denivelată la Sărăteni, aproape 50 de milioane de dolari. O altă porţiune de 48 de kilometri - de la intrarea în oraşul Ghindeşti şi până la intersecţia Drochia va fi reparată de o companie din Austria, care va încasa aproape 44 de milioane de dolari. Contractele semnate prevăd amenajarea de staţii şi treceri pietonale, dar şi instalarea a aproximativ 2.000 de indicatoare rutiere. Mai mult, 13 localităţi urmează a fi iluminate.
"Acesta nu e doar un proiect de infrastructură, ci şi un proiect social. Am atras o atenţie deosebită la siguranţa rutieră şi sperăm că după ce va fi dată în exploatare nu va fi transformată într-un circuit de Formula 1", a declarat ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru.
Lucrările de reabilitare urmează să înceapă în cel puţin două luni şi vor fi supravegheate de două companii din Italia şi Franţa. Pentru aceste servicii, firmele vor încasa aproape 3 milioane şi jumătate de dolari fiecare.
"Întârzierile la fiecare etapă vor fi penalizate. Pentru fiecare zi de întârziere este un anumit procent", susţine Valentina Badrajan, directorul executiv al FPM Moldova
Durata de executare a lucrărilor de reconstrucţie a drumului este de trei ani.