Vezi care au fost cele mai neobişnuite ipostaze, în care a fost surprins fostul premier Vlad Filat VIDEO
În timpul mandatului de premier, Vlad Filat a fost surprins în ipostaze mai puţin obişnuite. A călărit în prezenţa presei, s-a distrat cu scuterul pe râul Nistru, lăsând impresia că nu observă camerele de filmat, a utilizat un limbaj licenţios în discuţiile telefonice cu subalternii săi şi i-a ignorat pe unii jurnalişti.
În vara anului 2011, Vlad Filat i-a dat pinteni lui Volfram, calul fostului preşedinte Vladimir Voronin. Două săptămâni mai târziu, a înfruntat în viteză valurile râului Nistru cu un scuter. Relaxat, părea că nu observă că este filmat.
Premierul s-a remarcat, în unele situaţii, şi printr-un limbaj nepotrivit.
"Măi, ce e cu firma asta Multival sau cum se cheamă de la Alexăndreni? Acolo-i omori cu totul, ai înţeles?", l-a întrebat Vlad Filat pe fostul şef al Fiscului Nicolae Vicol
"Nu. Eu le-am pus posturi fiscale la toţi. La toţi absolut", a răspun Nicolae Vicol.
"Ascultă ce-ţi spun eu. Dă-le oleacă de raslablenie acolo la ...", a conchis Vlad Filat.
Premierul a preferat, în repetate rânduri, să aleagă la ce întrebări ale jurnaliştilor să răspundă. S-a întâmplat de mai multe ori să ignore, demonstrativ, postul nostru de televiziune. Asta, deşi a promis, nu o dată, că va fi deschis cu presa.
- Ghimpu despre Filat: Cu mâna lui şi-a făcut-o, cu picioarele lui să plece
- Filat îşi va prezenta demisia în faţa lui Timofti vineri, 8 martie
- "Vlad Filat ar putea repeta soarta fostului premier român Adrian Năstase"
- Ghimpu despre Filat: A compromis încrederea cetăţenilor, votul pentru PL şi PD, încrederea lui Merkel, Barosso şi Biden şi ne aruncă în braţele Rusiei